Atacantul Ansu Fati a suferit a doua intervenție chirurgicală la genunchi sub atenta supraveghere a celebrului medic Cugat, în urmă cu câteva săptămâni.
Totul s-a întâmplat după ce recuperarea de pe urma primei operații nu a înregistrat niciun progres pozitiv.
Conform informațiilor recente ale celor de la AS, atacantul catalan Ansu Fati are probleme serioase cu recuperarea după accidentarea suferită la genunchiul stâng.
El nu poate suporta exercițiile de fizioterapie intense și a trebuit să le stopeze din cauza unei inflamații apărute la genunchiul cu probleme. Această reacție adversă l-a forțat pe jucător și pe doctorii clubului să abandoneze setarea unei date de revenire pe gazon, conștienți că obiectivul actual este vindecarea completă a genunchiului afectat.
Spaniolii de la TV3 au avansat, apoi, informația conform căreia fotbalistul spaniol a fost supus, în secret, unei a doua intervenții chirurgicale de către celebrul doctor Ramon Cugat.
Această a doua operație ar fi avut loc în luna ianuarie, după ce prima intervenție la meniscul intern al genunchiului stâng al lui Ansu Fati s-a petrecut oficial pe data de 9 noiembrie 2020.
Prima estimare din noiembrie 2020 anunța 4 luni de absență pentru proaspătul internațional spaniol, dar acum lucrurile nu par să evolueze deloc bine pentru Ansu Fati, care ar putea fi supus încă unei operații în cazul în care evoluția nu va fi una satisfăcătoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER